Theodor Pallady

·  un aristocrat, la propriu şi la figurat, provine dintr-o familie de boieri moldoveni, mama sa având sânge cantacuzin

·  şi-a început instrucţia acasă, în particular, cu un institutor francez.

·  a urmat liceul şi, la solicitarea fermă a tatălui, a început studii . universitare de inginerie la Bucureşti.

·  continuă studiile la Dresda, unde, unul dintre profesori descoperindu-i talentul, îl îndrumă spre Paris

·  pleacă la Paris în 1889, şi studiază la Şcoala de arte frumoase

·  are şansa de a lucra sub îndrumarea unor pictori celebri ca Gustave Moreau şi Pierre Puvis de Chavannes

·  în perioada respectivă, Parisul era inima creaţiilor, iar în jurul lui Pallady erau mulţi pictori care în timp au devenit cunoscuţi, cum ar fi Henri Matisse (de care l-a legat o lungă şi frumoasă prietenie precum şi o continuă polemică asupra principiilor picturii) şi Georges Rouault

·  se întoarce în ţară în 1904, cu o experienţă franceză care îşi spune cuvântul, expoziţiile sale bucurându-se de aprecieri din partea publicului şi a criticilor, fără însă a deveni "popular"

·  se desprinde din cotidian prin apelul la clasic, la compoziţiile durabile, pe care le considera perene, încercând sa realizeze o operă care transcende imediatul

·  un pictor complex, în stilul căruia se regăsesc mai multe influenţe (Şcoala germană, Art Nouveau, accente de fovism) dar şi o pregnantă notă autohtonă

·  "Nu sunt modern, sunt din toate timpurile" spunea chiar el, în timp ce Victor Eftimiu îl numeşte "Cel mai intelectual dintre artiştii români "

    Predilecţia lui Pallady pentru natura moartă denotă dorinţa de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia şi armonia sa. Renunţarea la pictarea peisajelor naturale dă impresia unei căutări a semnificaţiei concentrate în corola unei flori, într-un fruct sau în frunzele adăugate obiectelor cotidiene. Aportul picturii lui Cézanne nu este de loc neglijabilă pentru formaţia lui Pallady, însă cu siguranţă reflexiile sale asupra picturii medievale române au jucat un rol tot atât de important.
   Daca artistul a ales ca modalitate de a se destainui in primul rand,natura  moarta,aceasta nu inseamna o tendinta de limitare la o tematica.Cele cateva obiecte asezate in fata sevaletului au pentru el semnificatia unui campei al universului ,al armoniei si al poeziei lui.Ele nu-si pierd intelesul real,raman obiecte,dar cuprind in existenta lor umila ceva din existenta marii nature,care nu se pot manifesta astfel decat in ipostazele acestea concrete ale frumosului.Uneori din armonii de galbenuri solare si de rosu fierbinte se degaja o atmosfera de delicatete,iscata din purificarea pana la esenta formelor colorate.Volumele sunt construite distinct dar se contopesc apoi,intr`o vibratie coloristica unica..Plutind pe deasupra naturilor sale moarte,a peisajelor ,a nudurilor feminine,lumina nu ;asa pete intens colorate,ci mangaie suprafetele de culoare clar delimitate,ea se ascunde parka,in insasi structura volumelor pictate,iradiind,calma si cuprinzand in stralucirea ei egala intreaga compozitie.

În ,,Vaza cu flori" alege două tipuri de plante ornamentale în jurul cărora compune cu grijă alte obiecte, redând prin culoare o atmosferă caldă. Fiecare tablou ne povesteşte parcă despre o clipă din viaţă, stocată în imagine, la care autorul a vibrat şi pe care a dorit să o materializeze. Mergând pe complementaritatea orage-albastru, aşază în fundal o altă imagine, tot cu flori, creând un dialog, dar şi o oglindire.

Un alt element prezent în opera lui Theodor Pallady este fereastra. În tabloul ,,Flori la ferestră" există o fereastră deschisă către lume. Se creează un dialog între creaţia umană - arhitectura şi creaţia mamei natură  - florile. Acest bucheţel aşezat într-o glastră oferă prin culoare, o nuanţă vieţii, destul de grizată. Pictorul a amplasat vasul in imediata apropiere a pervazului, conferind acestuia un statul de prag vizual, între două trăiri, cea interioară şi cea exterioară. Cromatica interiorului este mult mai vie spre deosebire de cea a exteriorului, unde griurile elegante şi puţin misterioase creează o atmosferă meditativ-contemplativă.
Pentru peisajele sale parisiene,Pallady alegea mai ales locurile din vecinatatea Senei,atat pentru a sugera tremorul luminei pe suprafata apei,cat si pentru a reda planurile unui peisaj,unde zidaria caselor,frunzisul arborilor,miscarea orizontala a fluviului formeaza o gama de culori perfect unitara intr-o imagine coerenta.

  Printre tablourile paresiene se numara si “Colt de pe  malul Senei”, văzut de pe unul dintre podurile pariziene, reprezentand o  atmosferă de toamnă cenuşie, cu un pâlc de copaci desfrunziţi în dreapta şi un pescar solitar, pictat în griuri şi violet stins şi brun.
In picturile sale nu gasim efervescentul Paris al marilor artisti,ci acela al podurilor singuratice,al stradutelor triste,al intimitatii evocate de poezie,mister,tandrete si spiritualitate,imortalizate in”reflexe tomnatice si cenusiuri argintii”.
  Pe langa naturile moarte si peisajele paresiene,s`a infatisat in numeroase autoportrete, care dezvaluie o latura specifica a cestei arte complexe.Cel mai important autoportret este cel din 1942 ,lucrare ce prezintă chipul hieratic al pictorului asemănat cu o icoană,parca ar fii desprins din  frescele stravechi.Figura artistului are ceva “de pasare singuratica” cu privirea ei concentrate,cu profilul dezvaluind nelinistea ce se ascundea sub calmul aparent,perfect echilibrat al intregii constructii compozitionale.

O mare influenta   au avut-o  asupra lui stilul sau valorile romanesti - arta populara si cea bizantina. Toate subiectele sale - naturi moarte, peisaje, nuduri - au fost redate intr-o atmosfera cu o cromatica vie si intensa, care solicita complex privitorul. In aceasta lumina cuvintele lui Pallady "Nu sunt modern, sunt din toate timpurile" sunt emblematice pentru unul dintre cei mai prestigiosi artisti moderni romani.

 Spre sfarsitul carierei a fost numit in 1956 Maestru Emerit al Artei,organizandu-se Expozitia retrospective Theodor Pallady.  O mare parte din lucrări sunt expuse periodic în muzeul ce-i poartă numele, dar regăsim lucrări la Muzeul Naţional de Artă, în colecţia Zambaccian, Centrul de Arte din Lakewood, Ohio SUA, precum şi în alte colecţii - Dona, Oprescu, Simu, Garabet Avakian ş.a.

 In 2007, Theodor Pallady a redevenit răsfăţatul colecţionarilor, aşa cum şi-a dorit toată viaţa. Este cel mai bine vândut pictor din acest an, a ajuns pe primul loc în topul general al vânzărilor pe piaţa de artă românească. 

Despre ploaie...

Ploaia este cuvantul de recunoastere printre cei ispititi de o oarecare suspendare a lumii. Sa spui ca iti place ploaia inseamna sa recunosti ca esti diferit…

Ploaia poarta in sine genele copilariei.Cand eram mici, ne stropeam cu furtunul, tzopaiam in baltzi si ne bateam cu apa.
Desigur, intrucat se pare ca suntem oameni mari, o facem pe suparatii atunci cand, din falsa stangacie, calcam intr-o baltoaca.Adevarul e ca ne incanta improshcaturile.Nu-i nimic daca ne murdarim pe pantaloni sau pe sosete.Copilaria cade din ceruri. In taina, ne ingaduim sa fim niste ingalatzi.

Muzica a fost inventata pentru a compensa absenta ploii. De aceea a luat ea nastere in Egiptul arid al primei dinastii, cu 3000 de ani inainte de Hristos.Marele istoric al Egiptului antic, Manethon din Sebennytos, povesteste ca printul Ouadji era supravegheat indeaproape de preotzi si de garzi secrete, pentru ca era indragostit de sora sa vitrega, Merneith. Aceasta iubire statea in calea casatoriei aranjate cu printzesa unui regat invecinat. Hotarat sa-si traiasca pasiunea, printzul ii porunci unuia dintre slujitorii sai sa faca zgomot ca sa-i acopere orele de zbenguiala. Slujitorul a inceput sa bata in ulcele si scanduri cu o maciuca. Zgomotul a deranjat tot palatul, asa ca a fost rugat sa inceteze harmalaia. Atunci, pentru a-l proteja pe prinz si pe ibovnica lui, el incepu sa bata cu maciuca urmarind cadentza gemetelor celor doi. Ritmul regulat si lancinant ii fermeca pe locuitorii palatului…

E o dovada de gandire simplista sa apropii lacrimile cu ploaia. Lacrimile au trecut printr-un proces de fermentare, nu de distilare. Ploaia se aseamana cu alcoolul si parfumul. Lacrimile sunt surorile vinului…Lacrimile se rostogolesc, dar nu cad…Lacrimile impodobesc tristetea si doliul. Ploaia insoteste viata si dragostea.

Spunem: ploaia cade. Si nimeni nu vede nenorocirea din spatele acestei banale constatari. Este accident sau sinucidere? Nu vom sti niciodata..”

Cartea se numeste “Despre ploaie” si este scrisa de Martin Page.Daca o gasiti, va sfatuiesc din tot sufletul s-o cititi. O sa ajungeti sa iubiti ploaia mai mult decat soarele…

Frumusetea,istorie si arta

Frumusetea este o arta inventata, cum spunea Facerea, de ingerul Azazel,care, dupa greseala Evei, le-a aratat femeilor "arta de a-si picta conturul ochilor cu antimoniu".O arta ale carei criterii au evoluat in functie de epoci, de credinte, de morala, de tehnici.Bai si unguente in Egiptul Antic, stralucirea fardului si a culorii, adevarate masti ale seductiei la Roma,dictatura rasului si a albului; austeritatea regasita in primele secole crestine;fabuloasa descoperire a artificiilor orientale de frumusete, aduse de cruciatii in Evul Mediu;inalbirea fetei,fardul de obraz si alunitele false in epoca clasica, intoarcerea la frumusetea naturala in secolul al XVIII-lea; in sfarsit aparitia industriei cosmetice in secolul XIX-lea, preludiu al unei frumuseti moderne care-si multiplica astazi modelele.
Va recomand o carte superba "Frumusetea-o istorie a eternului feminin" in care Dominique Paquet povesteste istoria unei fascinatii si a unei sperante care, din cea mai indepartata Antichitate, calauzeste omagiul pe care fiecare fiinta umana, barbat sau femeie, are datoria sa-l aduca naturii si, prin aceasta, sexului opus.

De ce?

De cate ori nu ti-ai pus intrebarea "De ce?"De ce nu poti face ce doresti, de ce nu poti calatorii in intreaga lume,fara a avea nici o grija?
De ce trebuie sa te gandesti mereu la consecinte?
De ce sa fii precaut cand ai putea sa te bucuri suta la suta de orice moment?
De ce nu putem fi perfecti?
De ce nu putem avea totul?
De ce reguli?
De ce suferinta, deznadejde, cand poate fi fericire, optimism si pace?
De ce nori, cand poate fi un cer-albastru, senin?
De ce?
De-aia.Acesta e raspunsul dat de insusi Destinul, ca un "sâc-sâc" adresat intr-un moment de cumpana, care te deranjeaza si, in aceeasi masura, te nelinisteste.De ce sa iti pese de urmari?Cate intrebri si, totusi, am si un raspuns!Daca am raspunsul, de ce nu il spun?Pentru ca fiecare are raspunsul lui.Unii cred ca viata e facuta pentru a trai dupa reguli.Zi de zi , ora de ora, minut de minut, traiesc dupa niste reguli de care se simt, la un moment dat, satui.Vor o schimbare,rutina il plictiseste.Altii sunt non-conformisti(la extrema)si nu asculta de sfaturile nimanui, nu au restrictii, nu au reguli, nu au nimic.Doar o viata pe care o intorc pe toate fetele,o viata dezechilibrata, menita sa evite plictiseala.Daca ar face-o cu cap, ar fi ok.De ce?Le e mai usor asa.Nu trebuie sa se gandeasca la consecinte.Never, pentru ca nu le pasa de ceea ce urmeaza.Singurul care conteaza este prezentul, pe care il traiesc la maxim.
Si mai este o categorie de oameni echilibrati, care, desi pun mare pret pe reguli, stiu sa se bucure de viata, dar sa fie rebeli atunci cand trebuie.
Tu in ce categorie te incadrezi?Esti non-conformist, traiesti viata la maxim?Sau ai o viata ordonata,traita dupa un plan, conform caruia orice minut are menirea lui, si ea legata strans de o regula?Sau esti pe undeva la mijloc?De ce?

Noaptea..sfetnicul artistilor

Oare de ce?Multe creatii literare, opere de arta si multe alte minunatii apar peste noapte?Cred ca am gasit raspunsul cand mi-am dat seama ca pentru mine noaptea a devenit un tovaras.Imi tine companie cand sunt prea ingandurata si somnul nu vrea deloc sa ma invaluie, cand am de invatat sau pur si simplu cand nu vreau sa pierd timpul dormind,cand pot sa fac ceva util.De multe ori o iubesc, iubesc linistea care o aduce de fiecare data, orasul devine mut,rar se mai aude cate un caine latran sau cate o masina pe strada.O iubesc pentru ca ma inspira,pentru ca pot sa-mi aranjez lucrurile pentru a doua zi datorita ei,si pentru ca totul devine mai profund noaptea.Dar o si urasc,de multe ori ma lupt cu ea,cateodata mi-e teama de ea, alteori nu vreau s-o vad stiind ca sunt atatea ceasuri in care astept sa treaca ca sa primesc raspunsuri,ca sa rezolv lucuri sau chiar sa vina dimineata ca sa pot sa inchid ochii,ca acum:).Cand esti mic,noaptea e infricosatoare din cauza monstrilor care se ascund sub patul tau.Cand cresti te confrunti cu alti monstrii:indoiala,regretul,singuratatea, si cu toate ca esti mai mare si mai intelept inca iti mai e frica de intuneric.

Arta preistorica pe teritoriul Romaniei

Daca in alte regiuni ale lumii vechi, primele manifestari ale geniului inantasilor nostrii in domeniul artei se situeaza in plina epoca paleolitica, deci cu foarte multe milenii inaintea erei noastre ocupand un loc cu adevarat proeminent in marea fresca a creatiei artistice a omenirii in Romania.Judecand dupa descoperirile de pana acum, arta straveche pare a-si avea inceputurile in rastimpul dintre epoca paleolitica( vechea epoca apietrei) si epoca neolitica(noua epoca a pietrei).Primele opere de arta anterioare epocii neolitice au fost descoperite abia in 1966 in zona Cazanelor si a Portilor de Fier. Cea mai veche piesa descoperita pana acum de pe teritoriul Romaniei se afla in nordul Moldovei la Strachina Dorohoi si reprezinta o bucata de grafit de forma ovala prelunga, avand cam 7cm lungime.Incepand din mileniul X si pana spre mileniul VII i.e.n. ,sapaturile metodice au scos la iveala un numar destul de mare de obiecte de os si de corn,decorate, gasite in conditii stratigrafice si intr-un context arheologic sigur, constituind deocamdata cel mai indepartat capitol al artei preistorice din Romania.